Mama padurii PDF Print E-mail

Eram copil. Umblam prin pădure. Nu eram nici la mijlocul nici la marginea ei. Prindea a se-nsera. Pe o buturugă mare, dinsus de Paltinu’ trăznit, am văzut o bătrână care s-a oprit să se odihnească. Avea în mâini un ulcioruţ de pământ cu piatră.
I-am dat „bună sara” şi mi-am urmat calea. Când am ajuns acasă am întrebat-o pe mama, cine-o putut fi, că nu era de pe la noi.

Mama mi-o spus că s-ar putea să fi fost „mama pădurii” că mulţi copii în zilele din urmă s-or fost dus cu vacile şi sara nu s-or întors acasă. Mamele lor i-or căutat şi nu i-or putut trezi, pănă ce i-or stropit cu apă sfinţită.
De-atunci m-am gândit mereu la ea. Nu era urâtă la făptură şi părea că aduce cu ea liniştea. Parc-o văd cum şedea acolo obosită şi dusă pe gânduri… Mi-o închipuisem cu mult mai bătrână. Avea năframă întunecată, nu năframă cu pui ca femeile tinere.
O tot iscodeam pe mama întrebând-o de ce adoarme ea copiii dacă le trece mâna prin păr? Mama nu mi-a răspuns niciodată, dar mereu mă-ndemna să nu rămân singur. Dacă văd ceva necurat să-mi fac semnul crucii şi să spun cu glas şoptit rugăciunile pe care m-a învăţat ea şi Dumnezeu avea să-mi trimită înger de pază, să mă ocrotească.
De frică, nu-mi era frică, că eram deprins cu întunericu’ şi cu pădurea. Altă dată, mi-or spus nişte oameni străini că Mama Pădurii nu-i cu primejdie numaidecât că te-ar adormi, dar te poate badjocori şi altfel: te păzeşte când umbli singurşi te face să te rătăceşti.
Ea îngână plâns de copil sau de femeie tânără, să vadă dacă te abaţi din drum. De cauţi să vezi ce-i auzi un hohot de râs şi-atuncea ştii că-i fapta ei. De te laşi doborât pe dată de frică sau de slăbiciune şi nu prinzi a te ruga, pe dată te poate preschimba în sălbăticiune ori te poate face piatră. După ce am crescut nu m-am mai temut nici de Mama Pădurii, cu plânsul sau cu hohotul ei de râs, nici de fiare, că urşii pe la noi erau rari.
Alte sălbăticiuni nu erau cu primejdie, numa iarna. Odată, ca să nu rup io zăpada, am venit prin pădure tot pe urmă de lup. În urma mea veneau patru-cinci lupi în haită. Eu umblam liniştit, dar când mi-o povestit tata, care venea în urma mea şi cunoştea urmele, că doar era vânător, m-o cuprins frica.
Acuma să mă-ntâlnească Mama pădurii şi să m-adoarmă şi-o săptămână nu m-aş supăra, că-s bătrân şi nu mai am somn…

 

Borşia Sabin Valea Mlacii (Mogoş)