Povesti, povestiri si legende din munti PDF Print E-mail

“Pe urmele poveştilor din munţi” reprezinta un proiect promovat de asociatie in vederea tiparirii unui volum de aproximativ 300 de pagini, facand o selectie a celor mai frumoase povestiri, adunate de profesorul Daniel Tiutiu.
Vezi aici poveştile....

Poveşti, povestiri şi legende din munţi – Daniel Tiutiu.
Fiecare generaţie are un anumit fel de sensilbilitate, dar simte nevoia să creadă în eroii neamului din care face parte. Oamenii aceştia s-au tretras demult din lumea aceasta, dar au rămas amintiri despre faptele lor.
Poveştile din zona noastră, de altfel ca toate poveştile, păstrează, pe lângă elemente fantastice, şi frânturi din faptele oamenilor din munţi. Acestia au păstrat credinţa că binele poate să învingă răul şi în vremile în care trăim, avem tot mai mult nevoie să nu ne pierdem această speranţă.
Poveştile nu sunt grupate pe specii literare ori pe teme, căci nu fac obiectul unui studiu literar.
Menirea lor este de a restitui întâmplări dintr-o lume apusă, cu sufletul neîntinat. Cei care scriu despre trecut, de fapt, percep memoria unor locuri şi orice astfel de încercare este o provocare spre a regăsi duhul oamenilor care au trăit şi au scris istoria cu faptele lor, aşa cum au fost ele păstrate în memoria colectivă.

 

Copiii s-au lăsat întotdeauna atraşi în lumea poveştilor, pentru că ele îmbracă într-o lumină dulce copilăria.
Născut în urmă cu şapte ani, cercul literar „Ioan Tecşa”de la Liceul Teoretic din Teiuş sub ocrotirea asociaţiei culturale „Astra”, adună în rândurile sale elevi din ciclul gimnazial care iubesc lumea poveştilor spuse la ceas de seară, la lumina focului de tabără.
Astfel, am iniţiat cu trei ani în urmă un proiect care se derulează şi în prezent, susţinut de elevi inimoşi, având nu numai dragoste pentru literatura populară ci şi disponibilitate pentru drumeţie.
Ei şi-au propus să găsească poveştile ce mai sălăşluiesc în amintirea oamenilor locului, frânturi din lumea apusă altor vremi, elemente de mit, plecând din împrejurimile localităţii şi continuând până departe în adâncul Munţilor Apuseni.
Demersul nostru a întâmpinat nu numai piedici de natură materială. Părea că poveştile s-au retras din lumea noastră grăbită şi goală şi refuzau să se dezvăluie unor neiniţiati. Nu era de-ajuns doar candoarea. Era nevoie de răbdare, de iscusinţă pentru „a-i trage de limbă” pe virtualii povestitori, de o oarecare experienţă.
Oamenii abordaţi au fost miraţi foarte, că se mai află copii care vor să asculte poveşti. În general nu-şi aminteau decât frânturi dint-o copilărie îndepărtată şi foarte grăbită să treacă. Ştiau însă, fiecare pe cineva, o persoană în vârstă, înspre care să ne îndrume, oameni bucuroşi să depene amintiri, să nu mai fie singuri, pentru o clipă.
Poveştile au început să ni se dezvăluie sfioase ca nişte taine, să curgă molcom şi să se aştearnă în caietele sau pe benzile de reportofon, ducându-ne cuminţi într-o lume cu făpturi de mirare şi oameni care astăzi nu mai sunt.
Am adunat mai mult de o sută de poveşti.
Din orăşelul nostru am aflat povestea domniţei Zamfira, cea care şi-a vândut bijuteriile pentru a înălţa o biserică, povestea unui izvor care are darul de a-i face pe toţi cei care gustă din apa lui să nu mai plece din Teiuş, povestea Maicii Domnului ce se-arăta oamenilor lângă un gorun uriaş, povestea unui cavaler îngropat în veşminte de rege, povestea sfântului care a pus capăt unui incendiu şi a unui cruci din aramă aduse de apele Mureşului în vremea pustiirilor tătare, ce se păstrează într-una din biserici.
De la Beldiu am cules povestea unei insule în care o vrăjitoare a ademenit un tânăr păstor şi l-a împietrit, povestea unui monstru ce sălăşluia într-o bolboană şi trăgea oamenii în adâncuri, a preotului căruia îngerul Domnului îi deschidea cătuşele şi porţile celulei, pentru că era supus detenţiei, fiind nevinovat.
În satul Căpud am ascultat povestea uriaşului Alexe şi a fiicei sale, Roji, povestea comorii ascunse în pădurea de cireşi sălbatici si a unui prinţ îndrăgostit, care sădise pentru iubita lui un parc cu alei de liliac, iar după ce aceasta l-a părăsit, a devenit locul unde şi-a dorit să fie îngropat.
Din satul Peţelca am aflat povestea balaurului care păzea fântâna din centrul satului şi a viteazului blond care l-a răpus, povestea celor din neamul Domşa, ce îşi au originile în familia domnitorilor moldavi, de vreme ce fiul unui domn a renunţat la tron de dragul unei frumoase din partea locului şi s-a stabilit aici.
De asemenea, povestea lui Ciortea Tănase-Bistoşu, care a mers pe jos până la Împăratul şi a vândut două perechi de boi, dar nu s-a lăsat până ce nu a obţinut drepturile alor săi.
În Stremţ am auzit poveştile despre gropile cu bani şi gropile cu oase, despre fântâna Armenii, o fată frumoasă, ucisă de ai săi, pentru că se îndrăgostise de un turc păgân, despre statuia ce aducea nenoroc dăruind celor ce o dobândeau bani de aur şi despre copiii care vǎd comoara când se joacă primăvara, dar care rămâne ascunsă vederii oamenilor mari.
Cele mai frumoase poveşti le-am întâlnit la Cetea. Acolo locurile au amintiri. Ficare piatră are povestea ei. În Valea Pietrelor, pe una se văd urmele uriaşilor ce aruncau bolovani asupra potrivnicilor iar noaptea se luptau cu căpiţe de fân aprinse, pe alta îşi aveau cuibul zgripciorii, intr-o văgăună trăieşte un balaur care se lasă înblânzit dacă aude cântecul viorii.
Se văd aievea făpturi împietrite, sunt locuri unde poţi fi strigat pe nume de fiinţe nevăzute şi un izvor din care dacă ai bea apă, ai putea dispărea.
Ne-au fermecat povestea peşterii din dealul Dobrii, a păstorului Filimon şi a viteazului Damian, auzite la Geomal; ne-au impresionat cele despre Groapa Şerpilor, Capul de om, şi peştera Hagii Hanii de la Faţa Pietrei.
La Gârbova de Sus ne-am distrat ascultând povestiri hazlii despre o femeie nu tocmai isteaţă şi ne-am cutremurat aflând isprăvile unui solomonar din partea locului.
Trecând prin satul Valea Poienii am intrat în peştera „Huda lui Papară”, după ce aflaserăm de la localnici povestea inimii de piatră, a tronului şi a coroanei de piatră, a Sălii Minunilor, unde se ajunge cu destulă dificultate. Acolo, dacă te gândeşti la o dorinţă, cu siguranţă ea se împlineşte. Am adunat din Pârâul cu granate pietre „fermecate” de culoare galben-verzui, care au darul de a feri de primejdii şi roşii-sângerii care fac din fetele care le poartă fiinţe cu puteri magice.
Am mai aflat povestea Bulzului şi a pietrei cu inscripţii străvechi, păzite de un leu, care se muta singură, a femeii care a salvat clopotul bisericii, toate la Geoagiul de Sus.
La Râmeţ maicile ne-au vorbit despre minunile Sfântului Ghelasie iar localnicii despre vâlvele pădurilor şi izvoarelor, despre bursucăi şi pricolici, despre locuri bântuite de făpturi rele, precum Hoanca Ormezăului sau binecuvântate de Dumnezeu în care au vieţuit pustnici înainte-văzători cu duhul.
Periplul nostru a continuat la Mogoş pentru a vedea izvorul tămăduitor ce curge doar o singură zi din an, urma copitei boului, urma Sfântului Petru şi aripile împietrite a unui înger, iar la Rimetea: locul unde Soarele răsare de două ori şi peştera în care oamenii i-au păcălit pe tătari cu o pâine caldă.
De la Galda de Jos ne-am întors cu povestea viteazului Simion, care a primit de la regele Iancu de Hunedoara pentru vrednicia în luptă, atâta pământ cât a putut ara de la răsăritul şi până la asfinţitul Soarelui.
De-a lungul timpului ne-am bucurat de aprecierea d-lui profesor Avram Cristea, care a citit în cadrul unor emisiuni de folclor ale postului de radio „Reîntregirea”, creaţii adunate de noi şi de aprecierea membrilor Clubului „Montan Apuseni”, condus de domnul Dan Moisa, care ne-au găzduit în tabăra lor, din satul părăsit „Cheia”.
Pentru noi nu este importantă doar povestea, adică acţiunea în sine, ci faptul că transmiţând o întâmplare, cel care-o face comunică implicit un dublu mesaj, o stare sufletească şi un punct de vedere personal, căci întâmplarea ce conţine adesea sâmburi de mituri străvechi e prezentată din punctul de vedere faţă de faptul petrecut al celui care povesteşte.
Unele dintre poveşti sunt cunoscute, probabil, celor care le-au povestit din culegeri de folclor sau chiar din manualele de şcoală care circulau altădată, dar le-am cuprins aici pentru că fiind repovestite au primit un tâlc anume, căci surprind viziunea celor de acum în contact cu gândirea celor care aparţin altor generaţii, altor vremuri, cu altă viziune, adesea arhaică asupra lumii care ne înconjoară.
O parte din aceste poveşti au fost publicate de către domnul Nedea Gheorghe în volumul „File de legendă”, editat de către Consiliul Judeţean Alba, în anul 2009, din păcate, fără ca domnia sa să menţioneze faptul că ele aparţin Cercului literar „Ioan Tecşa”, fără să citeze numele informatorilor de la care au fost culese creaţiile şi fără să menţioneze faptul că ele au fost repovestite de elevi, fiind făcute unele modificări faţă de forma autentică, aflată de la informatori.
Unii dintre membrii cercului nostru au fost recompensaţi pentru pasiunea lor de culegători de folclor şi povestitori , iar Alexandra Frăţilă chiar a obţinut Premiul I, pentru povestea „Izvorul din Căieş”.
Nu am amintit faptele noastre spre a ne mândri, ci ca o invitaţie adresată celor care încă nu ne cunosc de a ne contacta, dacă au preocupări asemănătoare. Avem credinţa că le putem împărtăşi din experienţa acumulată, îi putem călăuzi spre locuri în care poveştile încă trăiesc.

Vezi aici poveştile....

Cercul literar „Ioan Tecşa”, prof. îndrumător Daniel Tiutiu