Romanii sunt coboratori din zei PDF Print E-mail

În vremea noastră, într-o societate superinformatizată, poveştile s-au retras parcă, cuminţi din lume. Doar copiii se mai lasă încă atraşi în lumea veche a legendelor. Ne apropiem de această lume mitică, pentru că ea îşi află ecouri în fiinţa noastră lăuntrică, ea ne poartă spre leagănul spiritual al Europei, care este Roma.
Originea poporului roman se pierde în păienjenişul miturilor şi legendelor care păstrează un sâmbure de adevăr şi nu fac decât să îmbrace într-o altfel de lumină fapte, oameni şi întâmplări din timpuri străvechi.
Scăldată de apele Mării Mediterane, Italia este mărginită la Nord de Munţii Alpi şi străbătută în lung de Munţii Apenini. Pe aceste pământuri s-au statornicit de-a lungul vremurilor felurite neamuri de oameni dintre care istoria îi aminteşte mai cu seamă pe italici, etrusci şi greci.
Italicii erau păstori de neam indoeuropean şi au venit în Italia din îndepărtatul Nord, cu două mii de ani î.Hr. Ei erau împărţiţi în mai multe triburi dintre care îi amintim pe samnuiţi, sabini şi latini.
Întemeierea cetăţii şi formarea poporului roman sunt considerate acte sacre, făptuite cu acordul şi participarea zeilor.
Romanilor le plăcea să creadă despre ei că sunt coborâtori din zei, fiind reprezentanţii unei civilizaţii care a avut importanţă asupra destinului lumii.
Ei vorbeau despre trei zei pe care-i simţeau ocrotitori: Saturnus, titanul pământului italic, Venus, zeiţa iubirii şi frumuseţii, Marte, zeul războiului pustiitor.
Saturn era privit ca o divinitate străveche a agriculturii, un zeu binefăcător care a coborât din cer pentru a-i învăţa pe oameni să cultive pământul. Era şi zeul timpului. Temându-se că unul dintre fii îi va lua locul, îşi înghiţea copiii, dorind să arate că forţei timpului nu i te poţi opune.
Zeus a scăpat şi a fost cel care l-a înlăturat pe tatăl său. Acesta şi-a căutat adăpost în locul unde Tibrul se varsă în mare, la făptura cu două feţe: Ianus, zeul începutului şi al sfârşitului de la care vine numele lunii Ianuarie.
Locul retragerii sale s-a numit Saturnia Terra şi zeul a sălăşluit aici până la „vârsta de fier a omenirii” când s-a mutat în „insulele fericiţilor” printre oamenii care dobândiseră nemurirea, din cauza răutăţii care coborâse pe Pământ.
În cinstea lui, romanii serbau Saturnaliile, serbări ce doreau să evoce o vârstă de aur a lumii. Ele durau şapte zile, începând din 17 decembrie. În timpul acestora, şcolile şi tribunalele luau vacanţă, operaţiunile militare se întrerupeau, se organizau banchete publice unde sclavii erau egali cu stăpânii lor, având voie să le vorbească acestora deschis, fără să se teamă că vor fi pedepsiţi.
Astăzi, doar sărbătorile frenetice de la sfârşitul lunii decembrie mai păstrează poate ceva din dezlănţuirile acelor timpuri apuse.