Povestea oamenilor-lupi PDF Print E-mail

Moşul, Doamne iartă-l, era vânător. El mi-o spus povestea asta şi-o ţân minte din vremurile de-atunci. El umbla mult prin păduri şi ştia că în dunga unui deal de la noi, trăiau nişte oameni săraci.
Umbla vorba că ar fi fost pricolici. Se spunea că mai ales iarna, când era mai greu cu mâncarea îşi schimbau făptura pe de-a-ntregul.
Trupul li se acoperea cu păr, sâmţurile li se ascuţeau, îşi pierdeau darul vorbirii şi ieşeau la vânat prin păduri. Tata umbla cu puşca-n spate şi când a auzit o creangă trosnind s-a oprit.
Nu departe o văzut o făptură care venea către el. Crezând că-i lup, o pregătit puşca să-l puşte. Era mai gata să tragă, că jivina era aproape de el, când s-o uitat în ochii ei şi-o văzut că avea ochi de om.
O lăsat puşca şi o scos din straiţă un cuţât şi o bucată de pâine să-l încerce. La noi în sat se spunea că dacă îi întinzi pâinea cu cuţâtul şi-o mănâncă, nu-i lup, că lupul nu mănâncă pâine, atuncea sigur îi om. Se mai spunea că dacă mănâncă pâine, se-ntoarce şi se face om, că grâul poartă-n el chipul lui Iisus şi-l poate izbăvi de blestem.
Pricoliciu’ o luat pâinea cu cuţât cu tot şi şi-o văzut de drum. Moşu’ s-o dus mai departe şi-i părea bine că n-o omorât om, da-i părea rău de cuţât.
Sub sară, după ce şi-o isprăvit lucrul, s-o dus la casa lupilor după cuţăt. I-o ieşit în cale femeia şi l-o rugat să vie în alt rând, că acuma bătrânul şi copiii dorm.
Pe camniţă , moşu’, o văzut prin uşa întredeschisă trei lupi, dormind pe dungă ca oamenii. O mers altădată şi cuţâtul l-o găsit la familia despre care v-am vorbit. Femeia i-o mulţumit că nu i-o puşcat copilu’ dar l-o rugat să nu spuie nimănui ce-o văzut.
Moşu şi-o ţânut cuvântul şi n-o spus la nime, numa acuma, în urmă, după ce-or murit oamenii de care v-am spus şi locurile lor părinţeşti s-or pustiit.

Oniţa Daniela