Poveste despre padurea de la Negrileasa PDF Print E-mail

Noi cu şcoala noastră mergem la Negrileasa în luna mai din fiecare an, ca să adunăm narcise. Ea se află în apropiere de satele Mogoş şi Bucium. Cel mai interesant lucru din satul Mogoş este „ Izvorul de la cruce”, care nu izvorăşte decât o singură zi din an, iar din satul Bucium, Detunata Goală, un munte cu pietre căzătoare care bubuie de se aude până departe atunci când cad.

Se spune că dacă te arunci de pe această piatră nu cazi, ci curenţii de aer te ţin în aer multă vreme. O mireasă s-a aruncat, supărată pe mire, chiar în ziua nunţii ei şi a plutit în aer, până ce oamenii din sat au agăţat-o şi au adus-o din nou pe pământ.
Poiana cu narcise este mărginită din toate părţile de păduri, spre Feneş, spre Mogoş şi Bucium. În apropierea acestei poieni este un semn rămas din vremurile vechi, numit „Urma Bourului”.
Numai puţini oameni cunosc acest semn iar el ne îndrumă spre locul din pădure unde sunt ascunse comorile. Dacă nu aflăm acest semn, comorile nu le vom descoperi niciodată.
În direcţia pădurii dinspre satul Bucium, dacă urmezi fostul drum roman, găseşti o râpă numită „Valea Dracului”. Oamenii se tem de acest loc. De aceea l-au şi numit aşa, de sute de ani.
În această vale te cuprinde teama. Copacii au trupuri strâmbe, păsările şi animalele scot ţipete nemaiauzite, ţi se pare că eşti strigat sau te priveşte cineva.
Este foarte multă umezeală şi umbră iar liniştea, dacă se întâmplă să fie, este apăsătoare, căci inima îţi bate cu putere.
Se spune că în urmă cu mii de ani, trecea prin aceste locuri o garnizoană romană care ducea aurul de la Roşia Montană spre castrul de la Alba-Iulia, ca să fie trimis mai departe, la Roma.
Comandantul roman a primit o ştafetă care l-a înştiinţat că se apropie călăreţii unui trib barbar, care au aflat despre valoarea tezaurului pe care îl transportă ei.
La ordinul comandantului lor, soldaţii au tras în pădure cele două care cu aur şi le-au adăpostit în grabă în aceste râpe, sperând că după ce vor trece barbarii, tezaurul va fi recuperat.
A urmat o luptă grozavă, în urma căreia militarii romani şi-au dat viaţa unul câte unul, până au căzut toţi.
Neştiind locul unde au fost îngropate, războinicii tribului învingător n-au putut găsi carele cu aur, astfel încât ele au rămas ascunse pentru multă vreme.
Se spune că un flăcău din sat a dat de urma comorii. Că o fi aflat-o din întâmplare, că o fi văzut deasupra locului flăcări albastre, că i-o fi arătat cineva locul, nimeni nu ştie.
Oamenii vorbesc despre faptul că deasupra locurilor unde se află comori, în anumite nopţi din an, ard flăcări vineţii.
Există de asemenea o vâlvă a pădurii, care se arată în chip de fată frumoasă, şi le arată trecătorilor singuratici locul unde se află ascunse comori. Mai trăieşte în păduri şi Vâlva Băii, care cunoaşte galeriile de mină părăsită şi te poate şi ea călăuzi sub chipul unei femei bătrâne.
Aflând feciorul locul comorii, a plecat împreună cu doi prieteni în pădure pentru a scoate aurul ascuns de-atâta vreme.
Au început ei să sape şi au săpat multă vreme, până au auzit arşăul (hârleţul) lovind în pereţii unei cutii de metal. Erau stăpâniţi de curiozitate, dar şi de emoţie şi teamă.
Deodată, dintre crengile din apropietre, a sărit o broască mare cât o pisică. Cei trei au privit-o miraţi, dar au continuat să sape.
Li s-a arătat apoi o broască de mărimea unei oi. Când din râpă a mai ieşit a treia broască, mare cât o vacă cu lapte, cei trei tineri au luat-o la fugă, aruncând cazmalele îngroziţi.
Nimeni n-a mai săpat de treizeci de ani în acea vale, iar oamenii ocolesc locul înadins, căci poveştile cu animale monstruoase care se arată în acele locuri, îi ţin departe.

 

Povestea aceasta am aflat-o de la domnul Borşia Sabin din satul Valea Mlacii.
Raica Alina şi Băişan Christina clasa a VI-a C