Poveste despre Fata Padurii PDF Print E-mail

Moşu, de care v-am povestit că cina iarna cu un lup, care-i cunoştea singurătatea şi graiul ca un câne, o avut un frate pe care l-o schimbat Fata Pădurii, că buna, Doamne iart-o, nu l-o grijit bine, că era nevastă tânără şi nu era deprinsă cu copiii. Numa ca la o jumătate de ceas l-o lăsat sângur şi când s-o întors cu apa de la izvor, n-o mai fost ăla de l-o lăsat.
Ea n-o ştiut că-n zilele sorocului muierii care naşte nu.i bine să laşi pruncul sângur, că poate veni Fata Pădurii şi dacă-l găseşte îl duce şi pune în loc un copil de-a ei, care numa năcaz aduce la casă, dar şi el se chinuie câte zile o avea. Copilul ei se cunoaşte de copiii oamenilor, că îi ori mut, ori surd, ori shilod, ori păros şi dacă creşte n-are nici milă nici judecată.
Fata Pădurii o fost o fată bărtână pe care n-o vrut nime’ s-o ieie de muiere şi s-o făcut nevasta Dracului. Se spune că până o fost tânără n-o fost urâtă, dar era dezmăţată şi fără ruşine. Se culca cu bărbaţii ce umblau la pădure după lemne. Ea s-ar fi îndrăgostit de un fecior care şi-a bătut joc de ea. ţâne mânie pe oameni şi pe ficiori de când un haiduc mândru din părţile noastre, Dăian cu numele, i-o promis că o ia de nevastă, dacă vine cu el s-o drăgostească pe Piatra Detunatei.
Dac-or ajuns ei acolo, ea s-o uitat cu drag la el şi o început să râdă ca proasta, bucuroasă că are cu cine să se drăgostească, dar flăcăul o apucat-o de picioare şi o dat cu ea de piatră, de i-o ieşit ochii din cap şi o sluţit-o mai ceva de cum era până-ntr-atuncea.
Noroc o avut că o scăpat, că altfel, o prăpădea şi scăpa lumea de-o aşa mohoandă. De-atuncea s-o-nsoţit cu Dracul. Se spune că are pătul lung, roşu şi nepieptănat, îi slabă ca cutea şi ochii i-s verzi. Câteodată, prin păduri, plânge şi ea, de utât, ori face ca toate celea.
Oamenii când o văd, o blestemă şi-şi fac cruce. Ea se răzbună că le înschimbă copiii şi-i face de se rătăcesc. Sânt bătrâni care povesteau că după ce s-or întâlnit cu ea, or umblat pustii prin păduri necunoscute toată noaptea şi numa’ dimineaşa, când or auzit cocoşii cântând şi-or dat seama pe unda se aflau, că ea-i o făptură a nopţii şi cum dă prima rază de soare, puterea ei, toată se risipeşte.

(cumătrul Ghiura Ioan-cartierul Teiuş –Vereş, 85 de ani)