Morariul descult PDF Print E-mail

Era la noi în sat un morari. Oameni la moară n-avea mulţi şi ca să-i vie şi lui oameni să facă câştig, s-o dus la un bătrân din sat, care lucra cu lucrurile lui Satana. Bătrânu i-o cerut să-i deie mnelu cel mai micu ce-l ave acasă.
Omu’ ş-o-nvoit şi cum o ajuns acasă or început a-i vini oameni la moară.
El o tot aşteptat să vie bătrânul după plată şi dacă omul n-o mai venit, o-nţeles morariu că lui nu i-o trăbuit mnel, fără sufletul copilului său mai mic.


Aţâta s-o căznit, da n-o mai avut ce face, că era de-acuma ca un străin copilu’ pentru el, de parcă era dus de pe lume. Era nepăsător şi gândit ca şi cum ar fi fost tăt beat de cap.
Atuncea o plecat morariu bdetu’ de-acasă, să ieie pe el blăstămu’ copchilului şi să plece cu el câştigu’ căsî. Şi numa’ desculţ o umblat, cu iarnă, cu vară, să scoată dracii ce erau cu el, de l-or îndemnat la avere.
De-atuncea nici în pat nu s-o culcat, nici la masă n-o mâncat, numa prin păduri stând ţâmpur (ghemuit), până s-o prăpădit.
Maria şi Florean Maniu, Cojocani-Mogoş